Ionuț GurăuPsiholog clinicianProgramări online

Articol

Dincolo de masca de lup: Ce trebuie să știm cu adevărat despre fenomenul Therian?

Dacă ai fost recent prin parcurile din Constanța sau ai aruncat o privire pe rețelele sociale, probabil ai observat ceva ce te-a lăsat mască: adolescenți care poartă măști de animale, cozi de blană și care aleargă sau sar în patru labe cu o agilitate surprinzătoare. Prima reacție a multor adulți este una de confuzie sau chiar de teamă. „Ce se întâmplă cu acești copii?” este întrebarea care stă pe buzele tuturor.

Acest curent se numește Therian și, deși la suprafață pare doar o modă bizară de pe internet, realitatea este mult mai nuanțată.

Am aprofundat în detaliu informațiile despre acest subiect, analizând fenomenul dincolo de ecrane, și încerc să vă explic cât mai clar ce se petrece în mintea acestor tineri.

Mulți părinți fac greșeala de a pune totul în aceeași oală. Dar, ca să înțelegem fenomenul, trebuie să facem o distincție clară. Există tineri care fac Quadrobics – adică folosesc mersul în patru labe strict ca pe un sport, o provocare fizică intensă care necesită multă forță. Există și comunitatea Furry, care ține mai mult de artă, costume și creativitate.

Și apoi sunt cei care se consideră Therian. Pentru ei, conexiunea cu un animal nu este un costum pe care îl pun la 6 seara, ci o trăire interioară. Ei simt că au trăsături psihologice sau emoționale care rezonează mai mult cu lumea animală decât cu cea umană. Este, în esență, un mod prin care ei își explorează identitatea într-o perioadă a vieții (10-14 ani) în care totul este în schimbare.

Când ne confruntăm cu un comportament pe care nu îl înțelegem, instinctul nostru este să interzicem sau să criticăm. Totuși, în psihologie, știm că presiunea naște rezistență. Iată cum poți aborda situația astfel încât să nu pierzi conexiunea cu copilul tău:

1. Păstrează-ți calmul și curiozitatea

Cea mai mare greșeală este să transformi acest hobby într-un câmp de bătălie. Dacă îl ironizezi sau îi spui că e „ridicol”, copilul se va refugia și mai mult în comunitățile online, unde se simte înțeles. Încearcă, în schimb, să pui întrebări deschise: „Văd că te pasionează mult aceste mișcări, ce simți când le exersezi?” sau „Ce te atrage cel mai mult la acest grup de prieteni?”. Ascultă răspunsul fără să îl întrerupi cu „dar…”.

2. Stabilește limite sănătoase, dar cu blândețe

E în regulă să ai reguli. Poți accepta pasiunea copilului, dar îi poți explica faptul că există contexte potrivite pentru ea. De exemplu: „Înțeleg că îți place să porți masca, dar la cină în familie sau la școală avem nevoie să fim prezenți ca oameni. Putem stabili că în parc sau în timpul tău liber ești liber să te exprimi cum dorești.” Acest lucru îl învață pe copil despre adaptabilitate socială fără a-i anula identitatea.

3. Validează emoția, nu neapărat „eticheta”

Dacă un copil spune „mă simt ca un lup”, el de fapt vrea să spună ceva despre starea lui interioară. Poate lupul reprezintă libertatea, puterea sau faptul că nu trebuie să mai fie „copilul cuminte” de la școală. Încearcă să înțelegi ce nevoie îi împlinește acest comportament. Are nevoie de mai mult timp liber? Are nevoie să se simtă puternic? Odată ce înțelegi nevoia, poți să-l ajuți să o obțină și prin alte metode.

4. Monitorizează cu discreție mediul online

Fenomenul Therian trăiește pe internet. Asigură-te că știi ce fel de comunități frecventează copilul tău. Nu pentru a-l spiona, ci pentru a te asigura că nu ajunge în grupuri care încurajează izolarea totală de realitate sau comportamente periculoase.

5. Oferă-i alternative de conectare umană

Uneori, copiii aleg aceste identități pentru că se simt singuri sau neînțeleși printre colegi. Caută activități care să îi placă și care să implice interacțiune umană reală – sport, voluntariat, cursuri de desen. Cu cât are mai multe puncte de sprijin în realitate, cu atât „lumea animală” va rămâne doar un hobby, nu o refugiu permanent.

Ca psiholog, iti recomand să nu intri în panică doar pentru că ai găsit o mască în ghiozdan. Semnalele de alarmă sunt altele: atunci când copilul refuză complet să mai vorbească, când nu mai vrea să iasă din casă fără accesorii, când notele scad drastic sau când se izolează de orice altă interacțiune umană. Atunci nu mai vorbim despre un hobby, ci despre un mecanism de evadare care indică o suferință interioară mai adâncă.


Te simți depășit de comportamentele copilului tău? Uneori, etapele adolescenței pot fi epuizante pentru un părinte. Dacă vrei să înțelegi mai bine ce se întâmplă în universul emoțional al copilului tău sau dacă ai nevoie de un spațiu sigur în care să discuți aceste teme care par „ciudate”, te aștept la cabinet. Putem găsi împreună calea de comunicare care să readucă echilibrul în familia ta, fără judecată și cu multă claritate.

Hai să vorbim. Programările se pot face aici.

Cu drag,

Ionut